Îmbrățișarea mării sau nopții
mi-e totuna.
Motivul banal, dispariția mea
ca ascundere dinaintea căutăturii
lumii,
mă face egalul nopții și al
mării.
Luna mă poate privi prin ochii
sufletului tău.
Chemarea mea un semn cunoscut
doar stelelor și păsărilor
nopții;
în infinita întindere a mării
întunericului,
Lacteea își face cărare precum
un presupus Moise
preocupat de dezrobirea îndrăgostiților.
Despre iubire ne poate spune
doar Dumnezeul ascuns în
oftatul sufletelor noastre.
Îmbrățișarea ne poate fi
împărtășită de
amurguri sau răsărituri,
vântul deșertului
și câte și mai câte,
uitate de Dumnezeu în pridvorul
lumii.
Despre noi?! Tot mai puține,
tot mai aproape de nimic,
de întuneric.
Spune-mi despre mine sau
ce am uitat despre tine și noi!
Apoi îmbrățișează-mă cu marea!
Și cu noaptea! Sau cu Lacteea!
Mi-e totuna!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu