joi, 3 septembrie 2015

Neplecare...


         Mă cobor și mă urc în orașul mare căruia nu i-a reușit anonimizarea. Orașul acesta mi te-a dat și tot el m-a luat din mine. M-a luat din vântul străzilor pustiite de târziul nopților de toamnă, m-a luat din allegroul cald al ploilor lui. Trocul orașului îl regăsesc în lapidarul contemplatorilor orașului, cei care se simt naturali în decăderea legendelor urbane. Devenit-am un compromis trecut sub tăcere. În mine adăpostesc diferențe. Îmi sunt dragi aleile parcului cu băncile lui copleșite de povara nostalgiilor noastre, însă îmi este mai aproape de suflet peronul gării și băncile lui ce poartă nefericiri definitive. Gândurilor mele le-am făcut un loc în urma pașilor ce mă poartă spre băncile peronului gării; doar că mie băncile mi-aduc sentimentul rămânerii.
         Pașii mei ascund tăcerea din lacrimile neplecării. Doar vântul străzilor mai trece uneori pe peronul gării, întrebând de tine...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu