marți, 22 septembrie 2015

Elegie (cinci/a Va)


Când în gândurile mele totul începe cu noi,
se tulbură dulcile ape planetare
cu zbuciumul mării,
care-mi îneacă frământările.
Atunci mă reazăm de sarea mării
și-i fac un proces de conștiință,
morții.  
Tot ce-a murit peste noapte
și tot ce mai e viu în mine,
închid în infernul din mine.
Iubindu-te încă,
mă suport
în consecințele trăirilor mele.

Pentru ceea ce sunt,
am plătit cu irosirea timpului meu,
pentru ceea ce am iubit
plătesc cu viața...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu