Firescul

         Am cunoscut mulți semeni. Pot spune că mult prea mulți. Adaug, atât de mulți, încât pot afirma că i-am cunoscut pe toți. Socializarea, fie ea forțată sau nu, presupune comunicare. Stă în firea omului epatarea. Majoritatea falsează prin atitudinea abordată la prima interacțiune. Se caută mult prea evident impresionarea partenerului de conversație, uitându-se de natural, de omul firesc care ne locuiește pe fiecare dintre noi. Concursul de împrejurări se transformă în concursul orgoliilor, o luptă surdă și inutilă pentru putere sau jocurile seducției. Nimic mai fals, pentru că ulterior, timpul și nerăbdarea noastră ne va deconspira, va revela adevărul despre noi, despre cine și cum suntem.

         Intrăm în astă lume cu gena unei revolte asidue izbăvită prin instinctul conservării dinaintea propriilor slăbiciuni, neîncrederii, temerilor și fricii de supunere. Din nou, nimic mai fals! Personal mă supun doar legilor naturii, care includ cele ale fizicii, și firescului. Nu mă tem în trăirea a fi și nici în cea a fi eu. De la semenii mai puțin înțelepți am învățat despre eșecuri și consecințele lor, de la semenii înțelepți am învățat despre izbânzi și binefacerile lor. Cu siguranță pierdem multe și suferim enorm până la atingerea stării de echilibru, la acea pace interioară liniștitoare, edificatoare. În această traversare spre desăvârșire am aflat și gustul singurătății; inițial a fost mai amar decât amăreala fierei, acum are o savoare aparte, savoarea liniștii, a împăcării cu sinele, a împăcării cu semenii.

         Dacă mai iubesc ceva, acel ceva este firescul precum și sinceritatea care-l însoțește. Nu este vorba despre aroganță, curaj ori nebunie, este mult mai simplu: este vorba despre împăcarea cu sinele, cu ceea ce suntem cu adevărat...