vineri, 12 iunie 2015

Diferențe


         Aparținem aceluiași spațiu. Între cer și pământ locuim împreună stăpânul și sluga, eruditul și neghiobul, fecioara și depravata, bogatul și săracul. Oricare dintre noi poartă cuiva o dragoste nimicitoare. Deopotrivă purtăm și ura. Suntem tributari bucuriei și necazului, norocului și hazardului, fericirii ori agoniei. Fiindu-ne toate la îndemână ar sta în firescul lucrurilor un anost comun, un echilibru insesizabil prin simplitatea lui. Posibilitatea de a alege a fost și va rămâne anatema umanității. Ne diferențiem prin trăiri, prin alegeri, prin temperatura sângelui. Căci privindu-vă,  adeseori stau și mă întreb: cine se încumetă în afară de mine și alți câțiva eretici să trăiască totul până la capăt?!... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu