sâmbătă, 23 mai 2015

Fragilitate


         Patru șezlonguri vechi, șubrede și lipsite de previziunea unui viitor apropiat ocupă locul de lângă gardul din spatele curții. Lemnul lor ros de carii poartă amprenta nepăsării. Pânza veche mă îndeamnă mai degrabă să previn riscurile unui accident casnic, decât la odihnă. Însă aerul este prea cald. Cerul mi se arată într-un gri prea închis ca să nu mă gândesc la probabilitatea sosirii unei furtuni de vară. Și aerul... mult prea cald. Atmosfera induce sufocare, iar vântul  se lasă prea mult așteptat. De unde mă aflu, la ieșirea din bucătăria de vară, decorul aduce cu apocalipsa unui film hollywoodian. Iarba are mirosul pământului sub asediul unei arșițe prelungite: așa și arată, precum rămășițele unui pârjol solar. Mă sprijin cu umărul de pragul ușii și în mâna stângă țin țigara aprinsă, iar de degetul mic îmi atârnă o cană de plastic în care am păstrat pentru această ultimă țigară o ultimă gură de cafea. Un fulger străbate cerul într-o îndepărtare necuantificabilă, însă vântul se păstrează în aparența aceleași nepăsări. O voce din mine mă strigă! Am senzația unui deja-vu. Tresar ușor, însă suficient cât să-mi scape din slaba strânsoare a degetului mic, cana de plastic și conținutul ei, restul de cafea. Cana se rostogolește la câțiva pași de mine, fără zgomot. Cafeaua este absorbită rapid de crăpăturile pământului. Nu există nici o urmă a trecerii mele prin grădina părăsită. Nici un zgomot, nici o dâră, nici măcar umbra mea sau adierea respirației grele.
Mă sufoc...

         ... și deschid ochii. Geamul este deschis și afară este cu adevărat furtună. În lumea mea este trecut bine de miezul nopții. Mă ridic din pat, mă îndrept spre barul încorporat în mobila bucătăriei. Deschid congelatorul. Patru cuburi de gheață și un deget sănătos de bourbon. Am uitat cafetiera aprinsă. Ridic paharul și iau o înghițitură zdravănă pentru stimularea simțurilor. Am nevoie de viul sangvin. Încă o înghițitură! Îmi inund grădina din spatele casei, îmi inund sufletul sufocat de indiferența ultimilor câțiva zeci de ani. Șezlongurile plutesc spre un nicăieri și visul meu se destramă în furtuna nopții. Desfac sticla și îmi umplu din nou paharul. Bourbonul se amestecă cu gheața rămasă. Acum îmi inund prezentul și-mi las fragilitatea pradă lucidității...                   

2 comentarii:

  1. Frumos! ....inspirat titlu.
    Continuare----!?

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt fragmente de viață. Există o continuitate în toate...
    Reverență.

    RăspundețiȘtergere