Motto: Timpul este pedeapsa
lucidității.
Lumea este
formată numai din ecouri. Tot ceea ce spunem, citim sau scriem se preumblă
printre noi. Preluăm cele auzite, scrise sau citite și le ducem mai departe.
Împărțim între noi cuvinte fără a le cunoaște adevăratul sens și valoare.
Spunem răutăți sau vorbe de duh cu aceeași intensitate cu care spunem iubesc
sau urăsc.
În pustiu rostirile nu-și pierd valoarea pentru că ea nu a existat niciodată,
însă în viul evoluției orice rostire capătă accente distructive fiindcă suntem
tributari nevoilor, dorințelor, orgoliilor. Răstălmăcim cu bună știință sensurile
cuvintelor, le dăm amploare sau le divizăm pentru ca rostirile noastre să fie
în bine primite în nevroza generală. Trecutul este format numai din decizii ale
prezentului, ale momentelor cheie care ne-au marcat existența. Atunci de ce îl
răstălmăcim? Trecutul primește doar valoarea unui reper sau cel mult a unui
etalon pentru nu ne regăsi în ratare și cu toate acestea, totuși o facem. Trecutul
nu ar trebui să depășească suma deciziilor noastre însă din el ne extragem
amintirile și nostalgiile. Ar trebui să ne fie de suficiență ceea ce am fost
atunci și să ne preocupe ceea ce devenim în criza prezentului. Timpul nu iartă
pe nimeni, de aceea viitorul ne apasă și rămâne cea mai sumbră
incertitudine, însă tocmai din acest motiv cu toții am primit darul
optimismului.
Nu ar
trebui să ne preocupe nimic în afara prezentului, pentru că orice ni se
întâmplă ni se întâmplă acum. Ce a fost are valoarea învățăturii, ce va fi nu
ne privește încă, pentru că nu ne-a atins. Am ajuns să apreciez valoarea clipei
și consecințele irosirii ei. Am ajuns să înțeleg că lipsa clipei și lipsa
trăirii ei să fie iminența sfârșitului și preambulul veșniciei.
Tot ceea ce am realizat am reușit în timpul prezent. Tot ceea ce nu am realizat
suportă două alternative: m-a ratat definitiv sau încă nu m-a ajuns în timpul
prezent. Stau gol în fața vieții și morții, împăcându-le...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu