Nu-mi mai stă în putințe
tăcerea! Nu mă revolt prin ăste rânduri, e mai simplu decât pare, doar vomit.
Îmi reușește la propriu și la figurat deopotrivă, căci în ultime vreme îmi este
dat să mă împiedic de scriitura contemporană și vajnicii ei autori. ”Scriitorași” închipuiți și marketați de
reviste și edituri lipsite de calitatea scriiturii, ”sui generis” vorbind,
aruncă spre hrana contemporanului universal tot soiul de descompuși afectiv și
mental, încercând din răsputeri să dea o nouă valoare literaturii. Îmi este clar că sunt genul celui care s-a
blocat în clasicism și caută identificarea valorii unei capodopere contemporane prin prisma unui sistem de valori perimat
și uitat în praful bibliotecilor orășenești sau personale.
Să vă fie într-un clar; cel
care scrie ăste rânduri și se adresează conștiinței voastre este de departe cel
mai avizat în a fi sculptat în tinda vreunei biserici, dar păcatele mele
cumulate și asumate nu încropesc nici măcar zece procente din păcatele revărsate
în scriitura contemporană, nu toată - ci în majoritatea ei. Nu sunt curios de
defectele și desfrâul personajelor-autori,
fiece om își știe păcatele și demonii și-și duce propriile bătălii, îmi repugnă
minciuna și prefăcătoria celor care scriu astfel, mai ales în contextul
certitudinii mele, cum că ăste personaje mint cu grosolănie specificând că ”destinele” povestirilor lor sunt chiar
ei, autorii. Dragii mei, nu sunteți decât o șagă a unui puseu gazos evadat din
colon!
Zău așa, distinsă cititorime, sunt un vicios și viciat
sincer. Consumator înrăit de vicii (folosiți-vă imaginația, dar fără să
adăugați stupefiante sau ceva altminteri cu aceleași consecințe comportamental-viscerale)
mă declar un susținător al Bibliei și povețelor ei. Eu, cel care l-am transformat
pe PreaÎnaltul în motivația existențială a rațiunii, cel care-i cer Divinului
să coboare în preumblarea lui printre semeni, am ajuns să mă rog înspre utopica-I
existență, să dea cu potopul rațiunii
bunului simț peste mințile obosite care rătăcesc.
Fratele meu de specie, fii
homosexual!, dar trăiește-ți visul cu discreția fericirii că ești și ai cu cine
o împărtăși; rogu-te, lasă-mi decența să bată cât mai nealterată la poarta cavoului. Mai adaug că scriitura domniei tale este la fel de flască precum pudoarea dumneavoastră dinaintea nudității unei femei. Draga mea editor,
scriitura ta mi-a plăcut enorm, mai aveam puțin și o înrămam în cripta
sufletului, dar ție nu îți mai este îndeajuns respectul unor muritori rătăciți
în metafizic; îți stă în nevoie scoborârea în troaca neajunsurilor unei făpturi
care și-a desăvârșit ratarea doar respirând aerul contemporan. Țin să fiu înțeles și-ți specific că oxigenul de sub Tâmpa spală diferit rufele unei familii, dar nicidecum doliul unei neputințe. Dragul meu
scriitor versat și cultivat de la nord și vest de țara marilor valori culturale,
aici o numesc pe biata Franță, te-am simțit deștept nevoie mare și chiar ești;
atunci viu și întreb cu vox populi
neadecvat, fără a dori vreun răspuns, de ce-ți batjocorești munca rațiunii
și-mi explici brucknerian despre marile tale răscruci (ne)dickensiene, rezultat
al unor rutine pasionale? Nu doresc să-mi continui periplul vidanjat și spui doar că-i dau mare
dreptate Cioranului, atunci când ”scriitorul pop” spuia: ”Accept să fiu ultimul om, dacă a fi om înseamnă să semeni cu ceilalți.” ...
