Elegie (doisprezece/a XIIa)

Pentru tine am fost aroma dintâiului.

Știu asta

pentru că am fost în tine cu totul

și astfel ți-am fost în rânduiala noastră:

duhovnic,

prieten,

iubit,

și-n cele din urmă,

străinul din amintirile cele mai vii.

Ți-am fost dintâia iubire

și deopotrivă, dintâia ură.

Între ele,

m-ai dorit ca dintâiul amant

și m-ai avut precum în dorințe.

Pentru mine ești cea din urmă dovadă

a trecerii mele pe aici.

Mi-ai fost dintâia și ultima speranță

după amarul timpului unui pelerin.

Între ele,

mi-ai fost muza

păcatelor împlinite.

Ce-ți sunt acum?!

Ce-mi ești acum?

Să-mi spună vântul

ce-mi șuieră-n suflet

dinspre miazănoapte!...