Sunt!...
Ce sunt?!...
Ce-mi stă în vreri?! Dar în puteri?!...
Destin! Un cuvânt care definește o viață, toată agoniseala
rezultată din luptele aduse de sincopele vieții. Suișuri și coborâșuri.
Îndemnuri motivaționale și adeseori un banal ridicol care ne trădează adevărata
față, adevărata noastră natură, ceea ce știm cu toții despre noi dar am vrea să
fie doar o pasă proastă și nu trăsătura de bază a unei existențe, trăsătura în
juruia căreia ne-am țesut ca definire, ne-am asumat inconștient ca destinație.
Destin! Destinați pentru a crea sau pentru a distruge? Totodată
putem fi destinați anostului, anonimatului celor fără vini. În afara acestui
anonimat suntem dumnezei sau diavoli, generoși sau avari, dedicați sau indiferenți.
În apropierea Divinului sunt cântecul ploii, în preajma Satanei sunt nebunia
focului. Sunt manifestul aruncat în lume, jucându-mi rolurile ambelor prezențe;
pendularea între foc și ploi mă îndepărtează de puritate, de liniștea creației,
de linia de demarcație dintre lumi. Tot mai adânci sunt căderile mele și
revenirile sunt tot mai grele, tot mai poveri. Văduvit de regrete însă și de
remușcări. Fără ele sunt fără vlaga dorințelor, nevoilor, pasiunilor,
iubirilor, fără rațiunea de a fi!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu