marți, 11 august 2015

Iubiri efemere


Descătușare-n cele care-au fost
și-o renunțare-n cele care sunt,
împotrivirea firii-n cele făr de rost,
din sânge toate-s șterse-n amănunt;

în efemer le-am rezolvat pe toate
și-n cele toate te găsești și tu,
o viață nouă potrivită-n poate,
în groaza-i, inima-mi zbătu...

Prudent pricepe lumea să se teamă
de ceea ce în timp am devenit,
iertările sunt stări de-o seamă,
nimicuri definite-n infinit;

Nu mai respir un aer demn de umbră
și sunt absent, omis din viața mea,
în dinainte mi se-așterne sumbră,
o inima captivă într-a ta...

Același zilei cea de mâine eu voi fi,
un drum în crusta praf de nori,
sunt gând în tot ce veți gândi,
sunt răsăritul zilei făr de zori...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu