Am...

          ... o beție grea dinaintea promisiunilor pe care le regăsesc în imensitatea veșniciei. Cea mai dragă îmi este promisiunea iertării. Ca atare, dați-mi un motiv pentru care nu aș păcătui complet și insensibil...

          ... înțeles mult prea târziu agonia geniilor; este fadă și lipsă de pudoarea înfrângerii. Doar creația îi salvează de oprobriul public...

          ... despicat propria-mi existență în miile de bucăți ale oglinzilor în care mă priveam. M-am analizat în fiecare dintre ele. Apoi le-am amestecat separat, bucățile de sticlă pe deoparte și pe de altă parte, concluziile. În nici o oglindă nu mai sunt eu, în niciun întreg nu mă regăsesc. Mă-nfior la gândul că le-aș fi putut amesteca deopotrivă, într-un singur întreg...

          ... parte de o iubire alcătuită preferențial din două componente: etică și estetică. Dacă prima mi-a dezintegrat universul limitându-mă, cea de-a doua m-a nenorocit...

          ... ridicat altar fiecărei iubiri pe care am rătăcit-o prin trecutul meu. Îmi spun că este un argument suficient pentru mă sustrage tuturor religiilor pământului...

          ... o atroce doză de încăpățânare atunci când mi se-ntâmplă iubirea. Nu pot iubi decât cum sunt, cum știu, cum îmi stă în putințe. Toate sunt sortite pieirii și iubire aflat-am în toate. Încăpățânarea mea, trebuie că este susținută și de o doză enormă de masochism...

          ... înțeles tot ceea ce este de reținut despre fericire, ca teorie. Practica trebuie să fie ceva complet ermetic, pentru că niciodată nu am trecut de stadiul teoreticianului...

          ... visuri mult prea pozitive, în care fericirea își face de cap, pentru ceea ce sunt...

          ... o mare îndoială în ceea ce privește incompletul și ireversibilul, pentru că oricând suntem capabili de o ratare completă și definitivă...