Ascunse luminii
umbrele noastre stau tăcute.
Poate gândurile aflate-n
revoltă
să ne dea o măsură a
apropierii,
ușoară apăsare
peste pieptul bătăilor plăpânde.
Ne-am născut oameni
ca să simțim, dincolo de pavăza
carnală,
fiorul rece al iubirii;
să o creștem în fierbintele
cărnii,
să ne cutreiere,
să o ducem în mai departele
lumii,
lipsită de puterea suferințelor
noastre.
Ființial stând în tine
știu că fără această putere
te-aș iubi nemărginit
și cele nespuse ar fi în
risipă.
Nerispirea și sfârșitul
le găsești aici, în mine,
cel de la căpătâiul elegiei.
De mi s-ar întâmpla o dată iubirea,
cu tine cu tot,
aș scrie aidoma, m-aș risipi
aici...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu