marți, 27 ianuarie 2015

Alege...


Alege o cale nebătută,
desprinsul dintr-un nefiresc
să sfarme ultima redută
iubindu-mă să-nnebunesc.

Alege o stare-n frenezie,
binomul lumii dintre noi,
o atlantidă prea târzie,
sincron perfect în amândoi.

Alege abstractul din iubire
și evidența ce-ți promite
un tot lipsit de țărmurire
în nopțile neasfințite.

Alege drama milenară
cu bântuiri închipuite,
ascunde-mă în zar de ceară
captiv în doruri măsluite.

Alege un păcat virtute,
un compromis ce să-ți convină,
tu dă-le mâna s-o sărute,
iar mie-n sânge-mi fi morfină.

Alege calea neatinsă,
binomul atlantidei goi,
din ceara arsă, apoi stinsă
fă-mi suflet pentru amândoi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu