miercuri, 30 octombrie 2013

În tot ceea ce spun și fac …




Nu contest faptul că în ultimele mele scrieri se află gânduri care sunt oarecum influențate de niscavai dezamăgiri produse de oameni foarte dragi mie. Sunt dezamăgiri care erau inevitabile. Una dintre politicele mele existențiale spune ”mai devreme sau mai târziu toți suntem datori cu o dezamăgire, indiferent dacă o oferim sau o primim; ideea este să amâni cât mai mult acel moment în care dezamăgirea cade precum securea călaului, pentru că după aceea nimic nu mai contează. Precedentul s-a creat, riscul recidivei există, relația este compromisă …”. Oameni buni și (ne)buni acestea sunt fapte nu drame. Drame sunt bolile incurabile, foametea și moartea, restul sunt fapte, evenimente din viață, etape care au ars și care te obligă la renunțare, uitare și ne condamnă la alte începuturi. Nu e loc de împăcări sau iertări inutile pentru că nu avem ce ierta. Nimeni nu greșește intenționat când iubind, apreciind sau investind într-un anume nefericit moment, greșește. S-a întâmplat. Se trece mai departe. Nu se întoarce privirea sau capul. Rupi bucata de suflet afectată o arunci câinilor (chiar și celor cu față umană) și pleci mai departe. Acesta sunt eu. Ultimele texte v-au determinat pe unii dintre cei pentru care contez să contorizați și gestionați depresiile sau alte chestiuni de acest gen. Dragii mei sunt bine, doar că prefer umilinței defularea scriptică si metaforele. Sunt mai ușor de tradus, îmi îmblânzesc disprețul și mila defulând cuvântul. Voi continua să scriu fără să am pretenția să fiu citit. Când scriu o fac pentru a mă salva, dacă ajută și altora cu atât mai bine; acest lucru mă bucură nu-mi seduce orgoliu și nu mă ridică pe un piedestal. Nu sunt nici bufon, nici diavol, sunt doar eu, gol în fața vieții și morții cât pentru mii de sinucideri cioraniene. Scriu doar pentru că îmi este cel mai la îndemână și astfel nici nu rănești purtând discuții justificative. Mai bine plec, scriu, uit și las loc nostalgiilor în timp. Ideea finală ar fi, în tot ceea ce fac și spun nu este loc de compromis …    

PS Reverență - aceasta este ultima mea reverență publică. 

3 comentarii:

  1. In ultimele cateva zile am trait ceva similar si cu asta m-am adus intr-o scurta depresie, din simplul motiv ca am ridicat totul la nivel de drama. Cand v-am citit, am fost uimita de coincidenta, dar si bucuroasa ca lucrurile ar putea fi mai simple decat m-am determinat sa cred. Intr-un fel, aproape ca mi-ati salvat viata. Ganditi-va ca textele dumneavoastra ar putea fi salvatoare si pentru altii, daca acst lucru are vreo importanta pentru dumneavoastra.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe de alta parte, as intelege si posibila dumneavoastra alegere de a nu publica ceea ce scrieti in aceasta perioada. eu una nu pot scrie acum decat intr un caiet pe care la sfarsit fie il voi arde, fie il voi arunca la gunoi, fie il voi pastra pentru vremuri cand cuvintele pe care acum le torn cu durere, ma vor face sa rad. Intuiesc ca la o varsta mai frageda detinem sentimente care sunt mai usor de ranit.

    Orice veti alege, va doresc ca aceasta alegere sa va ajute sa va gasiti linistea si sa o pastrati.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Ecaterina
    Mulțumesc pentru aprecieri și mai ales pentru sinceritate. Sunteți singura care poate lua decizii în ceea ce privește viața dumneavoastră, astfel că prelucrez afirmația anterioară precum o metaforă. Eu v-am citit adeseori și mi-ați plăcut. Sunteti suficient de puternică încât să nu cădeți în eroare. Vă doresc tot binele din lume, discernământ, afect frumos și rațiunea să triumfe în astfel de momente. Căt despre blogul acesta? ... nu știu, vom vedea!

    RăspundețiȘtergere