Alter ego

E atât de multă tristețe în lumea asta

încât tristețea mea nu mai încape.

Tristețea mea cea făr’ de rost

și-a găsit contraargumentul

în autoproclamații ”triști ai lumii”.

Proscris al tristeții universale

abia încep a înțelege voluptatea singurătății,

degustând-o la fiecare intersectare cu triștii lumii.

În agorele sterpe ale altor egouri,

tristul lumii își dispută întâietatea propriei suferințe

oferind altruist aforisme

celor care nu au cunoscut niciodată ecoul,

celor care nu au traversat niciodată deșertăciunea

sau celor care nu și-au îmbrățișat niciodată lacrimile.

Mai devreme sau mai târziu

triștii lumii sfârșesc în tagma ratată a poeților,

mimând ecoul,

deșertăciunea,

lacrima.

Undeva în mine, întrebarea alter-ego-ului îmi alungă liniștea:

”Sigur, eu nu mimez singurătatea?...”