Când mă ajunge trecutul
devin un cerșetor
al iertărilor,
al împăcărilor,
al înălțimilor timpului nostru.
Mă prăduiește de binele relativ obsesia unui nou
început
și mă regăsesc în demonii incertului,
devenind plumbul din care ar trebui fabricat
glonțul uitării.
În nefirescul trăirii de atunci
fierea primește gustul dulce al iluziei;
gândesc la un noi dezarticulat,
mă agăț de un eu numai al tău,
un eu sfârșit în cenușa erosului nelumesc…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu