Alter ego (XI)

Preaplinul renunțărilor își spune cuvântul;

simt cum cad măștile

și îmi văd chipul crispat într-o mirare

agățată de o iubire care nu-mi mai aparține.

Exist prin excese,

rezist prin împlinirea păcatelor mărunte:

sunt un amestec de firesc și grotesc,

de piatră și vânt,

cenușă și gând.

Sunt sinonimul renunțării

dar și al absolutului din iubire,

antiteza blestemului și al binecuvântării;

sunt tot ceea ce destinul m-a-ncercat,

dar cea mai cumplită tristețe mă cuprinde

când din spatele măștii

se dezvăluie lumii

tot ceea ce ți-a aparținut cândva!

Ce mai rămâne

când din întreg pleacă întregul?!...