Nu știu

Nu știu ce spune lumea ta de mine

dar știu ce cred eu despre lumea lor,

virtuțile sunt culpele divine

zvârlite în reproșuri care dor;

nu știu de unde atâta ură și invidie,

de ce încrâncenare și obscur,

din neputințe am făcut ahtie

și din uitare ne-am făcut contur.

Nu știu ce ne mai e la îndemână,

când toate-s prea departe și demult,

doar suferința solitară mi-e stăpână

și nu mai am puteri să te ascult;

nu știu de-i capăt la întunecare,

de pot găsi drumeag în labirint,

Satanei nu-i dau binecuvântare,

mai bine amnistie și absint.

Nu știu de-s mort sau mai există vlagă,

dacă-mi pulsează viața în declin,

mai cred în ceea ce dezleagă

și în desăvârșire prin destin...