Iubirea este un teritoriu imens. Încăpem cu toții în el, în
același timp. Cei care se iubesc nu observa imensitatea acestui teritoriu și nici
nu caută să cucerească cât mai multe domenii din el. Iubind, suntem preocupați
de ceea ce avem, de ceea ce ar fi de împărtășit și împărțit. Iubirea are o
dinamică unică și atipică regulilor după care trăim. Contopirile reciproce vor
sedimenta întotdeauna, într-un târziu mult prea amânat și obligatoriu, în afara
timpului iubirii și la granița teritoriului ei. Totul se întâmplă într-un firesc care ignoră tot
ceea ce am știut până atunci, pentru că suntem prinși în vâltoarea dăruirii. În
acest teritoriu se întâmplă ceva peste ceea ce putem înțelege, însă suntem aici
și dăruim din preaplinul nostru. Și primim. Din preaplinul celor pe care îi
iubim. Trăim acest anotimp al temperaturilor înalte aferente contopirii și cel al
necondiționării. Le-am trăit toate acestea și de atunci suntem inseparabili: tu, eu și imensitatea
iubirii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu