miercuri, 8 iulie 2015

Nescăpare...


         Scriu din nevoia temperaturii sangvine. Corvoada din toate îmi provoacă sublimul supliciului. Port zeghea destinului cu aroganța acelei promisiuni numită veșnicie. Din singurătatea mea s-au născut povești și povețe potrivite doar mie. Nu mai caut sensuri ori explicații, nu-mi mai împlinesc dorințe. Sunt instinct și reflexe, istovit de sfârșit și noi începuturi. Rațiunea mea, cândva aristocratică, și-a pierdut complet manierele. În același cândva am fost și amantul absolutului, însă inutil. Extazul are întotdeauna aroma sfârșitului. Poate din acest motiv mi-e străin, poate din același motiv mi-am refuzat robia noilor începuturi. Pentru mine, viața nu a fost niciodată contagioasă. Îndepărtat sunt de toate și totuși n-am scăpare. Am rămas înlănțuit în promisiunea veșniciei...   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu