Zilele noastre devin tot mai insuportabile. Pe de o parte
mass-media tot mai aservită, mizeră și tabloidizată, pe cealaltă parte clasa
politică care, hai să recunoaștem, seamănă tot mai mult cu o groapă comună
plină cu hoituri rezultate în urma execuțiilor reciproce. La mijlocul distanței
dintre ăste lumi stăm așezați între sărăcie și limita supraviețuirii. Schopenhauer
împărțea lumea în două lumi: pe de-o parte cea a sufletelor chinuite și de cealaltă
parte, cea a călăilor acelor suflete. În târâiala noastră cotidiană întâlnim
tot mai omniprezente: absurdul, vanitatea, neputința; și ca rezultat al ăstora,
disperarea celor (tot mai puțini) care rezistă. Nu există zi în care nu se face
remarcat(ă) vreun personaj care țipă folosind minciuna și invectivele, tocmai
pentru a fi remarcat. Sub ce motiv stupid aș mai sta să ascult aceste
personaje? Valoarea individuală devine tot mai obscură și damnată! Prea multe
nulități își dau cu părerea despre lume, personalități, vremuri, și mai ales,
despre neam. De multă vreme nu-i mai ascult și citesc pe marii deontologi și
scriitorași de drezină, că duzina este deja expirată. Sunt prudent când este
vorba de sufletul meu. Sunt foarte atent la rațiunea mea și îngăduitor cu
simțurile mele, căci doar ceea ce sunt nu mă mai trădează. Categoric că mai
găsesc câțiva în jur care să-mi semene, dar îi protejez cu măsura egală grijii
pe care mi-o acord. Oamenii sunt o raritate. Nulitățile sunt gratis, atât pe
garduri, în șanțuri sau prin agore. Ce vă costă oameni buni să ascultați de
voi? Viața voastră și a celor dragi! Și credeți-mă! Ceea ce am spus prin scris
nu este nimic care să susțină demagogia...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu