Așezați într-un simplu...

       

            Ne vorbim... Spun că ne vorbim pentru că între noi, prin conversațiile noastre insistăm doar pe ceea ce este la vedere, pe evidențe. Nu cred că pământul s-ar opri din rotația lui dacă ne-am dezlega de taine. În sufletele în care durerea și-a făcut rezervare nu mai este loc de recidivă. Trebuie să recunosc că pe noi concretul nu ne-a găsit niciodată în același timp și prin această desincronizare ne-a pedepsit. Un alt adevăr: pedeapsa individuală este mai suportabilă decât pedeapsa în doi. Citim la fel de mult, percepem în mod diferit. Nu este un secret, cel puțin pentru noi, faptul că dincolo de evidențe mereu se întâmplă ceva. Acel ceva atinge uneori temperatura lavei și ne cutremură ființial. Mi-aș dori ca următoarea revoltă a lavei să ne prindă unul în preajma celuilalt și să ne ardă.

         Dincolo de aparențe ni se poate întâmpla totul sau nimicul. Tolstoi avea dreptate când spunea: ”cu cât suntem mai bătrâni, cu atât mai scurt ne pare trecutul”. Trecutul meu nu te-a cuprins, însă trecutul meu scurt poate începe de acum, sau de mâine, sau te poate rata. Te rog să nu-mi reproșezi lipsa mea din trecutul recent, pentru că eu îți spun, nu-ți vorbesc, despre trecutul meu recent. Eu îl construiesc, eu îl trăiesc. Trecutul tău este responsabilitatea ta exclusivă. Prezența ta în trecutul meu recent mă va arunca la rându-mi în trecutul tău. Să-mi fii secret, să-ți fiu secret e mult mai mult decât să fim așezați într-un simplu, e mult mai mult decât să ne vorbim. Dezlegarea de taine poate fi începutul viului, începutul pe care eu l-am trăit adeseori, începutul pe care tu îl aștepți de prea multă vreme...