miercuri, 18 februarie 2015

Revelații (XII)


Singurul motiv pentru care îmi pot închipui că Dumnezeu ne-a permis fericirea este ca să-i dăm nefericirii un înțeles suportabil...
*
”A iubi și a fi iubit(ă)!” este secretul cel mai bine păstrat; în fapt iubirea o găsim în firescul fiecăruia. Trist este doar faptul că sunt printre noi și semeni cărora nu li se întâmplă niciodată. Îmi închipui ce plictiseală îngrozitoare le petrece existența așteptând-o. Dacă i-am întreba pe cei care suferă din iubire, ce ar alege dintre plictiseală sau suferință, toți ar alege plictiseala; din păcate foarte puțini și-ar recunoaște public alegerea...
*
Ceea ce ne dorim ni se poate întâmpla. Ceea ce nu ne dorim ni se întâmplă oricum; ce motivație mai bună i-ar trebui nefericirii pentru a ne cunoaște?!...
*
Când comparăm fericirea noastră cu a celuilalt, se cheamă că suntem lucizi, nicidecum fericiți...
*
Nu de iubire sau fericire mă tem, mai degrabă mă tem de delirul indus de stările lor. Fericirea nu-i posibilă decât prin iubire! În consecință, delirul este maxim și ospiciile sunt neîncăpătoare. Putem avea un motiv de îngrijorare, când ne gândim că iubirea ne poate arunca în stradă...  
*
Pasiunea! Un cuvânt nobil și totodată o trăire grotescă...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu