luni, 2 februarie 2015

Destine-n deșert și desfrâu...


Destine-n deșert și degeaba (poema a IVa)

În negrul mătăsii privirea
se-nfruptă din sânul preaplin,
pe buze-mi tânjește sorbirea
aromei din nudul petalei de crin;

pe pântec așează-te tâmplă
odihnă în gânduri și gest,
în carne-mi frisoane se-ntâmplă
dorința învinge iubirea protest.

Sub coapse mătasea foșnește
și frigul îmi intră în dinți
instinctul în surd amăgește
iubește-mă și când mă minți;

în glezne ascunde-ți lentoarea
tentației chiriaș în marasm,
în noi stăpânește vâltoarea
adicției de starea orgasm.

Chimia ne mușcă în sânge,
și-un geamăt străpunge tăcerea,
organic iubirea se frânge,
zidit-am în carne plăcerea;

din negrul mătăsii privirea
mă ceartă că-s volburi de râu,
Divinul ne știe menirea,
destine-n deșert și desfrâu...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu