luni, 30 septembrie 2013

Dacă Dumnezeu ar avea ochii albaștri ...


Reperele devin în timp obiceiuri; mai târziu le numim nostalgii, niciodată ratări. Chiar dacă viața ne pare adeseori nedreaptă, cu certitudine că niciodată nu primim decât ceea ce merităm. Același concept existențial îl regăsim și în educație. Moștenirea genetică este prelucrată, dar rezultatele niciodată nu vor fi cele închipuite sau dorite. Iluziile sunt date uitării. Resemnarea devine laitmotivul unei existențe, a singurei vieți pe care o primim. Unși regi în propriul regat, măcar o singură dată suntem tentați să abdicăm. Și o facem …
Practic, de aici începe viața. De aici începem a trăi. Durerea nu ne mai traversează cu scara rulantă, iar la capătul ei ajungem secătuiți și anoști. Nu am debarcat din arcă ca să substituim o existență banală cu alta, să experimentăm aceleași rutine. Nu mi-am asumat supliciul exilului pentru a a-l percepe pe Eminescu ca menestrelul proletariatului autohton. De când simplitatea și puritatea unui suflet doborât de povarea dragostei înseamnă albastrul? Puterea ochilor albaștri este cel mai abject produs al imaginației; datorită lui blondele sunt cele mai ușoare femei, barbații sunt cei mai romantici și virili, iar sfinții, da!, ei, sfinții, cei mai umiliți și suferinzi dintre martiri. Mi-s sătul de banal, de limite și de captivitate.
Să rămânem la banal și să respir și eu ca atare. Și spun: dacă Dumnezeu ar avea ochii albaștri, atunci arca lui Noe nu ar fi supraviețuit, onania nu ar fi existat, seninul nu ar mai fi totuna prostiei și aș prefera a trăi în buncăr. În Geneză nu se pomenește decât indirect de albastrul cerului, noi l-am strivit sub disperările noastre. Albastrul nu este culoarea frumosului pentru că frumosul suportă abolut orice. Din câte știu absolutul este incolor!
Dacă Dumnezeu ar avea ochii albaștri, nimeni nu s-ar mai rata intrând în tagma poeților.

2 comentarii:

  1. :) Frumoasa si interesanta revelatia ta! Din pacate, traim intr-o lume a prejudecatilor, a banalului si a limitelor. Si pierdem din vedere adevarata viata.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Adela Anca
    Doamnă/Domnișoară, "revelațiile" mele sunt la îndemâna oricărei persoane care își dorește mai mult de la sine. Este o iluzie faptul că pierdem adevărata viață din vreme ce nu știm ceea ce ne dorim, sau ne temem de noțiunea sacrificiului și înfăptuirea acestuia. Lumea în general nu ne merită și atunci investiția noastră în ea ar trebuie să fie pe măsură, nicidecum una naivă. Vă doresc sa aveți parte de minuni de oameni care să vă ferească de iluzii ... Reverență.

    RăspundețiȘtergere