Amărăciuni nocturne

Mă lupt cu vidul din mine de prea multă vreme. Ceva din mine, încă nedefinit, se opune renunțării. Nu lupt pentru mine oscilând între o speranță susținută de rațiune și disperarea afectului, lupt pentru că îmi este de trebuință să fiu suficient de viu încât să nu fac vreo concesie unei Treimi incerte: moarte, eternitate, Divinitate. Trăiesc cu certitudinea și gustul pustiului dar sunt foarte îndepărtat de intensitatea vreunei agonii. Când Dumnezeu își permite o tandrețe cu mine îi răspund cu melancolie ...
* 
Nu m-am temut niciodată de singurătate, dar în ultima vreme mi-e o frică teribilă de singurătatea din semeni. Am întâlnit-o tot mai des și mă îngrozește ...

*  

De câte ori am crezut că mi-am atins limitele, viața și-a mai permis o aroganță. Este ca atunci când muribund fiind, sufocat de propria neputință cedezi lașității și cerșești izbăvire, primind în schimb zile în plus. Acest tremur al ființei este singurul iad pe care îl concep și îl accept; în consecință, dacă reușesc să trec dincolo de tărâmul umanității și Dumnezeu se ține de promisiune, ar trebuie să aflu Edenul ...

*

Îmi este egal că mi-e frig sau cald. Nu este nici o diferență între o Siberia și o Sahara a afectului; contează doar cum murim. Unii preferă criogenizarea sufletului, alții volatilizarea. Orice am prefera chiar nu contează; nu noi alegem ...

*

Nimic din ceea ce a gândit Dumnezeu nu este compatibil cu mine. Dacă întradevăr ne-a lăsat posibilitatea de a alege atunci pot să-mi cer dreptul de a avea păreri, convingeri și zvârcoliri. Din păcate nimic din toate acestea nu are vreo utilitate, pentru că nu am găsit răspunsuri. Am primit un singur drept, acela de a mă chinui; restul e poezie, alternativa preferată a umanității ...

*

Pasiunea umanității pentru credință este singura motivație supraviețurii. Trebuie că Dumnmezeu are multe pe conștiință, tot mai mulți semeni supraviețuiesc vieții ...

*

Dacă m-aș putea uita undeva atunci aș vrea să mă fi uitat în perioada inocenței mele. Atunci nu știam nimic, nici măcar că Dumnezeu nu plătește alocații ...  

*

Acum, dacă m-ar întreba cineva, sau poate chiar Dumnezeu, aș răspunde că nimic nu-mi este de trebuință; nici măcar eu ...