M-am ridicat deasupra tăcerii și confuziei
doar pentru căutarea dincolo de iluzie;
ochii mei pot vedea
dar sunt un biet orb căutându-te.
Nebunul frumos din mine cândva,
devenit acum un Quasimodo autentic,
aude voci care mă strigă,
care îmi spun că mă doresc;
le pot auzi spunându-mi să te uit,
să merg mai departe,
să-mi las superstițiile să aleagă
gustul noilor vieți.
Mi-am aprind o țigară târzie,
amestec toate gusturile și iluziile
și le înec într-o gură de scotch;
vocile sunt tot mai îndepărtate,
însă îți vorbesc ție
și-ți spun să mă lași să plec.
Acum ochii mei văd doar fumul țigării
și tăcerea…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu