marți, 12 decembrie 2017

poem despre tine


am împărțit foarte multe,
ne-am spus foarte multe,
dar mie mi-au rămas câteva spovedanii,
câteva lucruri nespuse.
da! ți-e frică de schimbare.
preferi a-ți imagina că poți scăpa în loc să încerci schimbarea.
renunți la ceea ce poți avea agățându-te de speranță,
însă regret că nu ți-am spus că speranța este pentru lași.
ai supraviețuit doar pentru că ai rămas fidelă clișeului
”dacă eșuez pot pierde totul!”.
știi!, viața nu ar trebui sa fie întâmplătoare.
nici o întâmplare.
dacă vrei un argument ți-l pot oferi,
tardiv, dar el se perpetuează în tine atemporal:
”ceea ce primim nu are nici o legătură cu ceea ce merităm!”.
te țin minte căutând un motiv pentru atâta tristețe în lume;
ți-l ofer și pe acesta: ”prea mulți primim o a doua șansă!”.
te-ai temut să mă iubești,
deși te-am învățat despre tine,
spunându-ți insistent
că la fiecare nivel al sufletului există o ușă de ieșire.
mă întorc la speranță
și la argumentul lașilor:
”nu putem avea orice, dar putem spera că putem avea orice!”.
mai este ceva ce nu ți-am spus,
dar ți-am dat de înțeles adeseori,
cum altfel decât iubindu-te,
pentru că iubindu-te
am ales să-mi trăiesc viața la înălțimi nedefinibile
decât să aștept să-mi crească aripi.
însă tu, nerespingându-mi iubirea,
m-ai respins pe mine,
de teama morții. a sufletului. al tău sau al meu,
acum nu mai contează.
ce nu ți-am spus, poate pentru că nu ai fost pregătită, este că
apropierea morții nu schimbă cursul vieții,
ci doar ne amăgește cu schimbarea.
și, da! mea culpa! uneori te-am ignorat,
pentru că mă întristai!
și când la final vântul mi te-a luat,
tristețea mi-a lăsat-o tot mie...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu