Crezi că știi totul! Știind totul, nimic nu te poate surprinde.
Există un motiv suficient de simplu pentru a fi ferit de surprize, a-ți păstra
alienarea dobândită în urma tuturor celor încercate: faci parte dintr-un întreg
care te definește! Știi ceva? Toți facem parte din acel întreg. E adevărat!
Putem face comparație între întregurile noastre. Ele sunt mai mici sa mai mari,
mai ample sau mai înghesuite, mai sobre sau mai vesele, sau... de ce nu ar fi
mai triste?! Fiecare întreg conține doza de sacrificiu prin care ne-am separat
de noi înșine, de cei care eram până la momentul sacrificiului. Și toate
acestea ne eliberează de sub jugul toridului vieții, de sub jugul ardorii cu care
ne dăruim, clipă de clipă, noapte de noapte, iar după timpul pasiunii devenim
ai zilelor, pentru ca finalul să ne aducă dăruirea an de an. Este o rutină pe
care o știm, suntem în simbioza cu ea doar pentru confortul rațiunii, pentru că
afectul îl păstrăm în amorful unei morți clinice. Și toate sunt la fel, pentru
toți deopotrivă, până într-un moment nechibzuit și perfid al timpului nostru.
Ne-a rămas puținul și acel puțin îl vrem pe de-a-ntregul. Nu suntem parte a
unui întreg?! Ba da, suntem; doar că întregul acesta e incomplet pentru că nu am
reușit să ne iubim destul. Chiar și nimicul este neîndestulător când te iubesc
prea puțin, sau atunci când cred că am obosit, cum altfel decât iubindu-te?!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu