miercuri, 22 aprilie 2015

Distanțe...


         ... le dintre mine și tine nu se măsoară în apropierea dintre buzele noastre atunci când tu-mi stai în brațe; mai degrabă aș măsura-o pe cea dintre inimile noastre. Într-o îmbrățișare se poate întâmpla doar zvâcnirea cărnii și inimile să rătăcească în praful gândurilor aflate în căutarea unui dor. Tristețea singurătății mocnește în clocotul senzual al sângelui și tu, sau poate eu, de ce nu chiar amândoi, să fim doar purtătorii pătimași ai păcatului. Săruturile avide de sânge și sarea din trupuri sunt doar amintirea unui trecut întârziat, însă ele ne leagă strâns în robia îmbrățișărilor, în lupta frământată a coapselor. Trupurile noastre - bagaje obosite în care purtăm hormoni și gânduri sortite părăsirii; la capătul lor buze pecetluite cu tăcerea gândurilor rătăcite.            

         ... dintre noi se măsoară prin anii lumină dintre iubirile noastre care se caută; uneori una pe cealaltă, alteori aflate în căutarea adevărului despre ea însăși, iubirea...          

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu