joi, 2 octombrie 2014

Rămășițele zilei (II)



           Nu știu cum le-o fi altora, dar mie începe a-mi ajunge. Ziua de ieri, 1 octombrie, a fost o zi cât pentru o lună. Bine, trebuie să recunosc că a început frumos. Rutina matinalului Realitatea FM, pe care-l realizez cu Novăcescul Istoricul, a fost surpată de prezența în studio, în calitate de invitat, a maestrului Marcel Iureș. 90 de minute de un altfel de spectacol al vieții, o lecție a echilibrului supus efortului. ”Pentru orice trebuie un efort!” este lozinca maestrului. Oricum, incomparabil a fost altceva. Am fost un răsfățat al sorții; și cum soarta nu rămâne datoare, în sfârșitul ei s-a răzbunat cu mici șicane.
         Pentru prima dată în acest an întârzii în radio peste măsură. Treburi mărunte de aranjat, din punct de vedere tehnic, pentru că vine vremea campaniei electorale. Ora 15.00 mă dă afară din radio și adio muncă de birou dincolo. Nu mai este loc de nimic și sincer, e ceva vreme de când nu m-am mai simțit atât de obosit. Mă târâi către mașină și de acolo către casă, pentru că trupu-mi cere ceva ce aduce cu un abandon. Încerc odihna și fără fala unei reușite mă îndrept spre Berăria Culturală a Novăcescului, unde sunt invitat la o dezbatere cu tema ”jurnaliști vs propagandiști”. Sunt praf, dar am promis și basta. În drum culeg un bun prieten și ajung cu 20 de minute înainte de ora stabilită, 19.00. Reflexul dialogului și experiența de jurnalist radio nu mă trădează și ies onorabil (zic eu, sic!) din această expediție între oameni interesanți, în majoritatea lor covârșitoare, frumoși. Ora 22.00 mă prinde cu un alt bun prieten într-o discuție vis-a-vis de un proiect personal de-al amicului. Mă rog..., la ora 23.00 vreau acasă, vreau să mă relaxez, să încerc să mai scriu ceva, în pofida oboselii. ei, na! De acum începe nebunia...
         În drum spre casă mă opresc în benzinărie să alimentez. Doresc să plătesc și îmi este refuzat cardul. Mă legitimez, las buletinul gaj și fug la bancă în Zorilor. Bancomatele, două la număr, scoase temporar din funcțiune. Cobor în centru, rezolv problema și revin în benzinărie. Sunt fără tutun și asta impune o achiziție în regim de urgență. Fumez Djarum, dar ele se găsesc doar în două magazine: InMedio și Top Drinks. În benzinării găsesc doar substitutul, respectiv Sunday Fantasy. Dracu să le ia de țigări! Nu au cei din shop-ul benzinăriei, așa că mă urc abătut în mașină și țâști în centru. La Top Drinks pentru mine aveau doar ”pofta-n cui”! În gândurile mele, mă descarc birjărește și mă îndrept spre benzinăria Mol de pe Dorobanților. Închis pentru controlul stocurilor în cumpăna nopții. Urmează OMV Mărăști. De ce ar fi ei mai deschiși?! Nop! Fuck! Adresez o întrebare: în cât timp îmi pot lua un pachet de țigări?Primesc un răspuns orgasmic, doar pentru nervii mei excitați la maxim: aproximativ 20 de minute, sper, pentru că este prima mea tură de noapte.În regulă!... Renunț să aștept și mă îndrept spre benzinăriile din partea superioară a Căii Turzii. Închis și acolo, liberi ca pasărea cerului doar eu și curvele care-și fac veacul în căutarea mosorului Ariadnei, cel care le poate transforma în cenușărese. În cele din urmă, găsesc stația Mol deschisă. mi se schimbă norocul, pentru că acolo găsesc Sunday Fantasy. Este ultimul pachet și norocul meu, pentru noua zi, cea de azi, va fi ghinionul unui dependent de vicii, aidoma mie, despre care gândesc pozitiv și mi-l doresc naiv mai echilibrat decât mine. Mă rog... uneori am impresia că toți sunteți mai echilibrați decât mine. Trebuie să fac sensul giratoriu de la intrarea în cartierul Bună Ziua, pentru a ajunge acasă. Ajung și la destinație, după încă 15 minute de amestecat în motorină și mda!!!... Morții mamii ei de viață! A început studenția! Au revenit la mine în bloc, studenții la medicină. Mai ales vajnicii arabi, care învață medicina pe viu jucându-se de-a doctorul orl-ist prin apartamente, ascultând muzică și conversându-se cu cât mai mulți decibeli cu putință. V-ați dat seama, nu? Nu găsesc loc de parcare. Îmi jur că o să chem Poliția. M-am săturat de nesimțirea lor și a unor vecini, care deși au parcarea achiziționată în parcarea subterană, din magica lene, parchează tot în fața blocului. Mi-am jurat că va urma curând o mică execuție publică; fiți convinși că veți afla despre asta la momentul întâmplării, căci nervii mei stau să cedeze și nesimțirea trebuie cumva corectată, amendată. Reușesc să parchez undeva, cumva, stilul OZN cu roțile suspendate pe borduri supradimensionate și rupte. Sincer?!... chiar dacă dezamăgesc, mai trag o tură de sudălmi, cele mai îngrozitoare posibil. Închipuiți-vă singuri cum sună asta, folosiți-vă imaginația!
         Aproape de unu dimineața intru în casă. Acum este trecut de ora doi și eu defulez ca să mă pot odihni, căci dimineață la 5.30 trag de mine și de carnea-mi, pentru ca la 7.00 să fiu veselul de servici pe FM. Ce fain! Și mă întreb, și vă întreb: ce să-i mai fac eu zilei ca să fie mai generoasă cu mine?!
         Reverență vouă, dintr-un nor de praf care mă cocoșează...

http://ziuadecj.realitatea.net/cultura/incursiune-in-viata-lui-marcel-iures-interviu-audio-de-exceptie--131142.html
la acest link puteți asculta interviul cu Marcel Iureș

2 comentarii:

  1. Ce fain ! Norul de praf de dupa (o alta) zi, care ne cocoseaza zilnic pana la sfarsitul zilelor noastre. Si mereu tigarile, cenusaresele mereu iluzionate dar tot atat de mereu perseverente, mereu parcarea pe bordura, mereu studentii medicinisti cu care impartim ziduri, balcoane, scari de bloc. Felicitari cocosatului pentru descriere !
    PS. Si totusi - inafara norului de praf, chiar luminos dialogul cu domnul Marcel Iures

    RăspundețiȘtergere
  2. Cocoșatul care nu a atins niciodată cu privirea, pe viu arhitectura Notre-Dames de Paris și care a rămas fidel acestui pământ, vă spune un mulțumesc pentru gândul avut în postarea dumneavoastră, indiferent de generozitatea lui ca și interpretare. Reverență rămâne, din parte-mi, se subînțelege...

    RăspundețiȘtergere