Orație nopții-n care mi-ai cedat

te-am cunoscut în drumul către casă

în parcul pașilor alienați de dor,

doar cu un zâmbet din al nimfei castă

m-ai prefăcut în gând rătăcitor;

n-am vrut să schimb o lume pentru tine,

dar m-am gândit că aș putea să-ncerc,

să te răpesc și-amanți printre ruine

să ne cunune preotul luperc.

te-ai oferit în noaptea făr' de lună

eu te-am primit avid de sânge ferm,

căci m-ai extras din amăgirii urnă

și-ai luat asupra-ți ultimul blestem;

în prima noapte, cea cu luna plină

îți voi ceda din suflet în final

și părăsindu-te lipsit de vină,

mă-ntorc la drum, la dor și la banal...