Păcatul baroc

Sublimu-i noțiune abstractă,

un mit pentru ce-i pământesc,

sunt viu în trăirea refractă

și-l știu doar atunci când iubesc!

Un flirt stă în mierea privirii

captiv în al genei cobor,

dorința-i în timpul murgirii,

când plâng posedat de-al tău dor;

pe buze te-atinge doar fraga,

în noapte un vis m-a corupt,

ești Venus scăldată în braga

ce-mi curge prin vene abrupt.

Și tihna rațiunii calmează

chemări răspicate din cord,

sărutul profund ne trădează

păcatul, comunul acord.

Preaplinul din sâni mă provoacă

la jocul erotic-nervos

și pofta stârnită mă-neacă,

te mușc, te posed - amoros.

Din coapse îmi faci colivie,

din pântec maree pornesc,

iubirea nu cere simbrie,

orgasme ne ard în firesc;

doar roua mă-mpinge departe,

și noaptea m-aduc înapoi,

iubirea-i păcatul de moarte,

baroc împărțit între noi.