Palme reci încremenite pe tâmple,
crisparea unei amintiri
dintr-o lume mult prea îndepărtată
în care tu și eu supraviețuiam vântului.
Ce bine mi-ar prinde acum culorile lumii,
iar căldura umedă a tropicelor
să-mi stăpânească așternuturile goale.
Nimic din toate dorințile
tăinuite în tenebrele ființiale
nu-mi întâlnesc destinul;
am obosit să stau în bătaia gloanțelor oarbe
prin care amintirea noastră te răzbună.
Acum simt doar mirosul luminii;
din când în când,
vântul încă îți mai poartă parfumul…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu