marți, 1 noiembrie 2016

Elegie (patrusprezece/a XIVa)



Nu mi-s lămurit încă,
cum stă treaba cu nefericirea.
Decăderea m-a locuit întrupându-te,
apoi înlocuindu-te cu vidul
în care timpul nu-și știe cadența.
Milioanele de timpi morți
mi-au fost singurii martori.
Renăscut din ceea ce n-am știut că am fost
m-am întors în lumină
și aștept ca un necunoscut,
sau timpul cel viu,
să ne facă cunoștință...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu