luni, 26 mai 2014

Sunt clovnul preferat al Divinității




Motto: ”... singurul lucru frecventabil îmi este ispita Divinității într-ale decăderii omului ...”

Cu toții ne naștem în nefirescul unei purități absurde, care în rânduiala celor lumești nu s-a creat pentru dăinuire; căci dacă nu-i creatură pământească făcută pentru cinstirea eternității, nu există nimic fără săvârșirea păcatelor. Unde se-ntâmplă fatalitatea se-ntâmplă să fie și omul, uitat în afara grijii ulterioare creației. În circul ăstei lumi am supraviețuit doar prin prezența dezgustului vis-a-vis de viul tuturor sufletelor decedate.
Cu fiece ratare am murit încă o dată și-mi părea că dinadinsul întâlnirii cu îngerii se amână mult prea mult și că în fapt această amânare este totuna acelei eternități promise. În mine mor, dându-și rând, cuvintele și asta după ce carnea și sângele s-au subțiat în drumul căii lactee. Prin testament pot lăsa ăstei minciuni agonice numită umanitate doar zâmbetul, o vagă dovadă a unei ființialități împotrivite dogmelor creștine, aceleași care mie mi-au adus insuficiența unei existențe între semeni, iar Lui suficiența unui grotesc prin libertatea instinctelor.
Nu sesizez nici o diferență între clovnul nefericit proiectat în lume pentru paradoxul unei fericiri atemporale sau domesticirea noastrei sălbăticii sufletești, cea care ne făcea atât de frumoși, provocarea preferată a zeilor. Ce-am fericit aici mă va neferici în noaptea vieții și ceea ce-am nefericit, l-a fericit pe El. Intuiesc replica Divinului, dinaintea utopicului monolog rostit în tăcerea marii judecăți: ”Alea iacta est” ... Înainte de a fi omul, a fost apusul ...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu