miercuri, 7 mai 2014

Din taina unei păduri uscate


Făcuta-mi din amintiri pădure. Mi-s toate prea vechi și duioase, și fiecare stă închisă în scoarța unui copac. Copacii își poartă cafeniul unei toamne prea mult prelungită. Ce-a fost în tiparul tristeții se termină în sângeriul mugurilor speranță, iar ce stins-a în bucurie, se-ascunde în venele frunzișului des. În parte stă moartea, în alta stă viul și-mpreunate sunt iadul și raiul strivite sub copitele armăsarilor sălbatici, cei care-mi poartă în libertate gândurile. În vremea furtună  ce s-abate asupra ființei, pădurea se strânge într-un singur trunchi chircit precum carnea ce-mi tremură trupul. Seva pădurii devine rășină, hrănindu-mi venala conștiință salvată de securea rațiunii. La umbra trunchiului se odihnește un înger și-l simt pe Dumnezeu îndatorat ... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu