miercuri, 23 ianuarie 2013

Rațiunea de a fi (I)




Nimic din ceea ce sunt nu aparține abstractului. Sunt un produs al empricului extrem, și fiece experiență a lăsat urmele suferinței pure, acelor trăiri care ne definesc in extenso-ul vieții. Sunt abrupt precum orice provocare inutilă  (în aparență) a vieții, trebuie să urci pentru a te convinge că exist, că exiști. Nu sunt iubit și nici măcar nu îmi doresc asta. Iubesc adevărul indiferent de consecințe pentru că aceste consecințe sunt singurele provocări pe care umanitatea le poate lăsa moștenire viitorului bolnav de suficiență. Este imperios de trebuință să treci prin suferință pentru a înțelege și a ierta semenii, iertarea fiind o simplă acceptare a ridicolului cotidian, o noțiune străină bibepdului scăpătat dintr-o  dorință sarcastic-ovariană.

*

Nu mă surprinde propria-mi existență, doar existența semenilor. Este amuzant să-ți privești egalul dinaintea Divinității (definția empirică a omului) cum se bucură de mediocra-i fericire, mai ales câ nimănui nu-i pasă de asta. Cândva eram curios și implicat în fenomenul  uman, la timpul potrivit am ştiut că trebuie să renunț. Prin conveițuire și conversație cu bâtrănii neamului meu am aflat că nu-și doresc să repete viața; preferă ori o trecere obscură și efemeră sau o discreție totală, poate chiar o nonexistență. Mi-e trist când știu că aș alege discreția renunțării și acceptării finalului, când preferabil ar fi o reîncarcerare în ritul vieții. 

*
Am dobândit o voință absurdă pentru că este definită prin neclinitire. Neclinitirea are ca sursă acest joc aburd al vieții și morții, acel conflict perpetuu dintre implicarea totală (viața) și acel abandon consimțit (moartea). Indiferent de rezultat îmi voi asuma victoria rațiunii în detrimentul instinctului, respectiv victoria unui tulmut trăit și consimțit vs nimic. Instinctele sunt apanajul animalicului, rațiunea este apanjul atitudinii rezultate din asimilarea eșecului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu