Știi, draga mea?! Sunt singur.
Și singurătatea ne face vânători,
de semeni,
de păcate,
de împlinirea lor.
Păcatele ca și blestemele trebuie verificate,
trăite,
consumate,
împlinite.
Îți spuneam la începuturile noastre:
Ӕn acest
univers impersonal, să te îndrăgostești este înfricoșător!”
și atunci, în clipa fricii,
ai vrut să-mi dai sărutul de adio,
dar eu te-am rugat să mi-l păstrezi pentru o ultimă
întâlnire.
Știam atunci ca și acum
că amândoi aveam nevoie de minciunile noastre
pentru a ne supraviețui.
Intuiesc că m-ai dus în Eden
doar pentru a seduce șarpele
și acum,
după imensa cădere,
sunt în iad
propunând ca troc pielea șarpelui
pentru un sfârșit decent.
Trăiesc în orașul păcatului,
a doua mea casă
și păstrătorii păcatelor mă sfătuiesc
”fă-ți din pielea șarpelui jumătate de Caduceu
și cu gândurile tale
întregește-l pe rămășitele iubirii tale!”,
dar gândul meu îmi spune:
”Dacă m-aș putea
răscumpăra
aș face-o doar
pentru a lua-o de la capăt,
de la același
capăt…
Numai cu tine!”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu