trecutul meu nu te mai știe

începutul nostru a fost perfect. știi motivul?

pentru că trecutul meu nu te știa.

încet și incert ți-ai făcut loc în el;

mai întâi în memoria perfecțiunii primei zile,

apoi în prima noastră rutină împlinită.

îmi devenisei prezentul trecutului recent

și călcând peste sincronul sangvin al inimilor noastre,

mi-ai fost stăpâna anotimpurilor.

apoi, dintr-un motiv de neînțeles pe-atunci

mi-ai ars anotimpurile,

rând pe rând,

din primăvară până-n iarnă.

Apoi, din nou acel apoi de care ne leagă totul,

într-o geometrie absurdă,

ne-ai devorat ciclic,

legându-mă cu lanțul concentric al fiecărei aniversări.

Îmi datorezi toate viețile care mi s-au întâmplat supraviețuindu-ți,

îți datorez doar prăbușirea în tăcerea dinaintea naufragiului.

Azi încep o nouă iarnă!

Tentat de adâncirea în ”dintr-un decembrie”

am realizat că în recentul singurătății mele,

inima-mi s-a eliberat de povara deosebirii dintre ierni. știi motivul?

pentru că trecutul meu nu te mai știe!...