marți, 29 decembrie 2015

În anotimpul pradei


         O țigară aprinsă în colțul gurii. Scrumul desenează buze pe coapsele tale. Ar mai fi loc de încă un reproș, dar tocmai mi-ai sorbit ultima fărâmă din ceea ce cândva puteam numi vanitate. M-ai absorbit complet. Mă chinui să respir în măruntaiele iubirii tale...

         Mi-aș bea mințile, dacă ele nu ar fi la tine...

         Înainte de a te cunoaște iubeam răsăriturile.  Înainte de a te iubi pe tine aveam și apusurile. Acum locuiesc într-un labirint fără ferestre; nici măcar pe zidirile interioare...

         Sângele tău are aroma cognacului învechit în anii nesfârșitei melancolii. Carnea mea miroase a țărâna din podgoria dializelor tale...

         Cu tine am trăit totul! Și până la tine, trăit-am oare ceva?! Cel mai probabil, platitudinea infinitului...

         Cu tine mi-au reușit ambele iluzii: amărăciunea și fericirea. Între ele nu ne-a mai rămas nimic...

         Când nu ești, tânjesc la un cognac și o țigară...

         Singurătatea mea are rafinamentul tău...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu