joi, 2 februarie 2012

Sfârşitul lumii, prezis de un francmason pe patul de moarte!


Pus faţă în faţă cu moartea un mason de rang înalt care face parte din grupul ultrasecret Bilderberg a vrut să-şi despovăreze sufletul şi s-a destăinuit unui pastor american.
El i-a spus acestuia câteva din evenimentele pe care întreaga planetă la va înfrunta în 2012. Înainte ca planeta să fie condusă de gruparea satanică intitulată "Noua Ordine Mondială" vom fi conduşi de către chinezi.
Însă rasa galbenă nu este decât o marionetă în mâinile Iluminaţilor care se vor folosi cu viclenie de acest paravan pentru a-şi duce la îndeplinire planurile.
În câteva puncte vom prezenta sinteza discuţiei pe care masonul a avut-o cu pastorul Lindsey Williams.
 
1. Atacul Iranului va fi paravanul începerii unui nou conflict militar de proporţii, care va duce la izbucnirea Celui De-al Treilea Război Mondial. În această luptă vor intra  mai multe ţări ale globului şi în felul acesta noua conflagraţie mondială se va generaliza făcând milioane de victime.

2. Dolarul american va ajunge la pământ în 2012. Totodată, la scurt timp după aceea, şi celelalte valute vor fi aproape complet lipsite de valoare, deoarece „Iluminaţii" şi Francmasoneria mondială vor introduce o nouă Monedă Unică globală. Această nouă Monedă Unică globală va apărea la scurt timp după ce atât dolarul american, cât şi moneda euro vor cădea. Lumea aşa cum o ştim acum va fi complet diferită până la sfârşitul anului 2012. "Să urmăriţi să cumpăraţi aur sau argint, deoarece preţul acestor metale rare va atinge în curând preţuri astronomice, aşa cum nu au existat niciodată până în prezent!", a spus masonul.

„În cel mai scurt timp, chinezii şi China vor fi cei mai puternici". China va fi unealta docilă prin care se va urmări întronarea la nivelul acestei planete a Noii Ordini Mondiale. Atât liderii, cât şi populaţia Americii vor fi reduşi la un statut inferior, care poate fi asemănat cu statutul actual al Lumii a Treia.

3. Aurul şi argintul vor fi şi vor rămâne singurele valori pe care oamenii se vor mai putea baza. Se va intra într-o stare de depresiune economică şi atunci vom deveni cu toţii foarte săraci, în cel mult doi ani de acum încolo. Fie că vrem, fie că nu vrem, mulţi dintre noi vom fi obligaţi să îmbrăţişăm modul ţărănesc de viaţă, pentru că nu vom mai putea să locuim la oraş, datorită sărăciei în care ne vom afla.

4. În următoarele câteva luni petrolul va atinge cotaţia de 200 de dolari pe baril.

5. Dacă aveţi ipotecă, achitaţi-o acum sau vindeţi-vă casa pentru a vă putea permite să plătiţi integral suma pentru o altă locuinţă, chiar dacă cu banii rezultaţi din vânzare o să cumpăraţi doar o garsonieră. Asiguraţi-vă încă de pe acum că locuinţa voastră, chiar umilă, este achitată integral, căci în curând milioane de oameni îşi vor pierde casele.

6. Actualmente China deţine 90% din toate mineralele rare ale pământului şi utilizează felurite componente pentru tehnologii, pentru arme, etc. etc. Puţini ştiu că la ora actuală China produce 80% dintre componentele armelor pentru armata SUA. Este incredibil, dar adevărat. La ora actuală SUA se află la mila Chinei!

7. Elitele aşa-zişilor „iluminaţi" alcătuiesc guvernul negru din umbră. Împreună cu globaliştii, ele doresc să declanşeze o criză de mari proporţii în Orientul Mijlociu în următoarele câteva luni.

Banca Goldman Sachs împreună cu City Bank şi FMI se focalizează deja asupra Iranului. Aceste bănci se dedau la felurite manevre murdare din culise cu scopul de a paraliza financiar Orientul Mijlociu înainte ca trupele NATO ce vor fi comandate de către elita aşa-zişilor „iluminaţi" să atace.

Trebuie, de asemenea, să fiţi conştienţi de faptul că SUA şi Europa au vândut de curând computere virusate Iranului, iar aceasta a fost o lovitură mârşavă în mod abil premeditată.

8. O declaraţie năucitoare: „De curând, „iluminaţii" au decis că trebuie să ne descotorosim cât mai repede de Dumnezeu şi de tot ceea ce se manifestă prin El pe această planetă, pentru a întrona neîntârziat Noua Ordine Mondială".
Acest magnat a spus că „Mesia Diavolului" („Devil's Mesia") înseamnă, înainte de toate, perversitate multiplă şi totală care trebuie să fie acceptată ca un mod normal de viaţă de către toţi locuitorii acestei planete. Homosexualitatea, drogurile, pedofilia şi sexul animalic, abject şi lipsit de afectivitate sau iubire trebuie să predomine în cel mai scurt timp pe această planetă. Pentru aceasta, „iluminaţii" au decis că mai întâi trebuie să implementeze, pe tot globul, toate formele de perversiune, urmărind să îi năucească pe oameni şi să îi facă să nu îi mai intereseze iubirea, care trebuie, în viziunea lor satanică, să fie înlocuită doar cu sexul. Ei se gândesc să acţioneze în modul acesta abject şi pervers deoarece şi-au dat seama că nu îl pot aduce pe „Mesia Diavolului" („Devil's Mesia") acolo unde va exista un popor drept, care crede în Dumnezeu şi care respectă în continuare valorile spirituale şi morale".

9. Cei care s-au autointitulat „iluminaţii" fac presiuni pentru a institui o aşa-zisă religie unică a lumii (One World Religion) şi pentru aceasta creează organizaţii fantomă cum ar fi Consiliul Naţional al Bisericilor, care este finanţat din umbră chiar de către aceste organizaţii satanice masonice, cum ar fi fundaţiile evreilor Rockfeller, Carnegie şi Ford.

Sursa: Antena 3 (http://www.antena3.ro/externe/sfarsitul-lumii-prezis-de-un-francmason-pe-patul-de-moarte-traim-realitatea-zguduitoare-a-ultimelor-zile-153758.html). Se știe faptul că nu sunt adeptul preluărilor, dar sunt unele evenimente care nu trebuie trecute cu vederea.

3 comentarii:

  1. Ultimul apel



    Te-am căutat cu râvnă Om vestit,
    Dar tu erai plecat în transhumanţă,
    Pe ce cărări orbecăi rătăcit
    Şi unde ai rămas împotmolit,
    Definitiv şi fără de speranţă?

    Te caut după faptele-ţi măreţe,
    Dar n-a rămas nimic înălţător,
    Ţi-au ruginit armurile de-oţel,
    Napoleonii, Cezarii, la fel,
    Topiţi în lut de-al timpului pârjol.

    Am zis că lumea merge înainte
    Şi te-oi găsi mereu mai virtuos,
    Dar ocupat cu treburi prea mărunte,
    Brazde adânci ţi-au răsărit pe frunte
    Şi planurile ţi-au ieşit pe dos.

    Ce cruciade ai mai pus la cale
    Şi unde-ţi umblă sufletul în zbor,
    Când te trezeşti din vis cuprins de spaime?
    De ce te temi de ale lumii taine
    Şi te-ndoieşti gândind la viitor?

    Destinul orb te scoate-ades din fire
    Şi tragi cu dinţii să rămâi prezent,
    Dar fără de credinţă şi iubire
    Eşti frunză-n vânt, lipsit de mântuire,
    Purtat pe-un val de timp efervescent.

    Te-ai vrut deştept şi mai presus de toate
    Şi de Natură mai presus te-ai pus,
    Ai vrut să ai totală libertate,
    Dar fără-nţelepciune nu se poate
    Şi sclavul libertăţii ai ajuns.

    Mânat de Timp, de vise şi ambiţii
    Şi de fantasma lumii amarnic păcălit,
    Te-ai lăsat prins de duhul lăcomiei,
    Urcând prea des pe culmile prostiei
    Şi era decăderii ai urnit.

    Rostogolind la vale toată lumea
    Ai răvăşit Pământul fără rost,
    Sacrificând pe maldăre de bani,
    Durerea vie a miilor de ani
    Şi chinul naşterilor care-au fost.

    Ca un Titanic ţi-ai pierdut măsura
    Şi n-ai repere-n care să mai crezi,
    Ai născocit taxarea, procentul şi factura,
    Democraţia, dragostea şi ura,
    Dar n-ai idee cum să te salvezi.

    Eşti inginerul propriei extincţii
    Şi provocând dezastrul, e-n zadar
    Să te retragi pe Lună sau pe Marte,
    Să cauţi adăpost aşa departe,
    Când paradisul l-ai avut în dar.

    Exemple mari istoria le zice,
    Despre strămoşi iubind pământul sfânt,
    Povara grea a fost în van amice,
    Când te-ndoiai sub plesnituri de bice,
    Să nu cedezi un petic de pământ?

    Ar fi-nţelept să te opreşti bătrâne,
    Să nu transformi planeta în pustiu.
    Pierdut între iluzii şi gunoaie,
    Trezeşte-te, tu, omule de paie,
    Cât mai e timp şi nu e prea târziu.

    Vino-ţi în fire Om fără de nume
    Şi pune-ţi armamentul în rastel,
    Poţi face paradis din astă lume,
    Fi înţelept şi demn de fapte bune,
    Trezeşte-te! E ultimul apel!


    16 aprilie 2014

    AELEDEN


    RăspundețiȘtergere
  2. ... domnule, m-am gândit mult dacă să vă răspund sau nu. vin totuși și vă spun că această revoltă a noastră diferă. este foarte adevărat că mai multe suflete și minți împreunate de un țel contează, dar există totuși mici/mari diferențe. mă voi opri la una singură: simțirea/trăirea ori autenticitatea ei ...
    mulțumesc pentru trecere și lectură.

    RăspundețiȘtergere
  3. Trăirea revoltei? Da, adevărata trăire a revoltei ar fi în miezul unei revoluţii.

    Autenticitatea revoltei? Aici n-am înţeles dacă e vorba de autenticitatea revoltei sau autenticitatea a ceea ce spun. Eu cred că nu am furat de la nimeni, dar parcă mai poţi fi autentic în mileniul trei? Oricum ai face, vei semăna cu unul din miile de revoltaţi care s-au perindat prin lume.

    Lumea nu e condusă de loc „democratic” de către oamenii de rând, care se supun sistemului, ci de cei care având suficient de mulţi bani, le cumpără supunerea. Cei din urmă ar trebui să se trezească şi să înţeleagă că „Dumnezeu nu a dat act de proprietate nimănui” (D.C. Dulcan), ci a făcut lumea pentru toţi. De aceea în lume ar trebui pus mai presus de toate „binele comun” şi „proprietatea de obşte”, fără să se ajungă la împărţirea oamenilor în stăpâni şi slugi.

    Dar cine să se mai trezească râvnind asemenea idealuri? Căci lumea e în cădere liberă.
    Din nefericire în această luptă pentru câştiguri tot mai mari şi pentru supremaţie economică şi militară, distrugerea planetei a devenit un simplu efect colateral.

    RăspundețiȘtergere