Rogu-vă, opriti-vă puțin!

Știu că viața nu are timp pentru noi; în consecință ca o răzbunare fadă și lipsită de argument nici noi nu acordăm atenție vieții. Ne lăsăm acaparați de nevoi acceptând traiul într-o societate care se confruntă cu bătăliile clandestine aferente supraviețuirii. Ori viața este mai mult decât încrâncenare, compromis, obediență și în majoritarea cazurilor renunțare de sine. Toate ăste au ca efect scoaterea în evidență a micilor răutăți din noi, care în fapt nu sunt decât defulări inutile și fără rezultat scontat, ele trezind antipatii care necesită rezolvare. Există suficiente organizații care se ocupă cu războaiele mari, care sacrifică umanitatea pentru atingerea ”nobilelor” lor scopuri, dar noi suntem prea mici ca să avem ceva de spus, noi trebuie doar să executăm, să fim carne de tun și să devenim Ana lui Manole pentru edificiile lor. Tocmai de aceea trebuie să avem timp pentru noi.

Să ne oprim puțin pentru a acorda atenție propriei persoane, celor dragi, celor care contează pentru noi; dacă avem deschidere și celor pe a căror chip și afect se citește singurătatea. Nu putem trăi în izolare fără a accepta și a ne asuma consecințele, chiar dacă ajungem în acel punct al vieții în care ne dorim cu asiduitate singurătatea. Este o etapă ca oricare alta și ea trebuie arsă, dacă este cu putință arsă definitiv fără posibilitatea unei recidive. Este imperios necesar să găsim timp pentru instrospecție, pentru că asta înseamnă recalibrarea spațiului personal la toate nivelurile, în consecință o oază de liniște și echilibru. Toate astea, fie ele și la scară redusă, induc sănătate psihică, mentală și fizică. Spiritualitatea este următoarea etapă la care putem ajunge doar prin liniștea dobândită. Cu certitudine vom fi mai puternici atât individual cât și ca societate, ceea ce va determina o atenție și un respect sporit din partea celor care preferă ocultismul și anarhia. Deci rogu-vă, pentru noi individual, pentru noi ca societate, pentru noi ca neam, opriți-vă puțin!