joi, 8 decembrie 2011

Cutia neagră



În fiece dintre noi există lucruri, evenimente, traume și trăiri despre care nu vorbim niciodată; este vorba despre ceea ce ne place să numim secrete, acele umbre ale personalității noastre după care tânjesc cei pentru care contăm și cei care își doresc să știe despre noi cât mai multe, dacă se poate totul, pentru a se proteja de noi și de ceea ce simt pentru noi, pentru a putea controla momentul despărțirii, acel moment inevitabil al plecării. În fapt nu există acele secrete, pur și simplu suntem incapabili de deschidere și sinceritate nevinovată față de ceilalți din varii motive. Nu spunem despre noi deoarece trăim cu temerea că suntem neînțeleși și că riscăm să fim judecați după principii morale care nu ne reprezintă. Nu vorbim despre acele sincope pentru că nici nu am deslușit misterul situației, ori pentru că nu avem acele soluții care să le rezolve, sau poate nu deținem argumente pentru faptele care ne determină să ne rușinăm de ceea ce suntem. În ascunsul ființei avem și noi o cutie neagră unde sunt depozitate toate neajunsurile, întrebările ce par făr’ de răspuns, faptele cu care nu ne mândrim și tot aici își duce existența încarcerată latura noastră barbară și instinctuală. Cutia neagră este laboratorul unde se fabrică argumentele zilei de mâine, sala de judecată a proceselor conștiinței, câmpul de luptă al furiei și neputinței, bordelul unde ne prostituăm imaginația și sanatoriul unde ne vindecăm de noi înșine, toate acestea pentru a permite zilei de mâine să existe. Arareori această cutie neagră se deschide pentru a scoate la lumină tot ce a devenit desuet și lipsit de valoare, ceea ce ne ocupă inutil timpul și memoria și pentru a face loc noilor tendințe în matrie de neîmpliniri. Această defulare se întâmplă atât de tărziu încât este lipsită de orice valoare, exact cum se întâmplă și acum, când tocmai gândesc și scriu despre toate astea ...  În orice oglindă m-aș uita tot pe mine mă văd!

3 comentarii:

  1. poate ca nu e totdeauna incapacitate de a fi deschisi si sinceri. poate ca uneori e instinct de conservare si autoprotectie impotriva celor ce ne-ar putea bate cu propriile noastre arme sau rani cu propriile noastre cuvinte.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Tina
    Domnișoară/Doamnă,
    după ce ne-am rezolvat problemele și războiul cu conștiința pentru faptele reprobabile comise, oricare ar fi ele (mă refer strict la cele de natura organică, psihică și mentală, nicidecum de natură trupească), nimeni nu ne poate bate cu armele noastre. Cel puțin în cazul meu se aplică, deci vorbesc în numele meu.
    Mulțumesc de trecere și lectură.
    Reverențe.

    RăspundețiȘtergere