Nimicul din cele multe

Multe au rămas nespuse

și uneori, gândindu-mă la asta,

simt că cele nespuse,

fiecare în parte,

ar fi putut schimba ceva.

Sunt multe pentru care ți-aș putea mulțumi,

însă de fiecare dată, gândindu-mă la asta,

aleg să-ți mulțumesc doar

pentru că m-ai învățat despre iubire.

Sunt multe pentru care m-am iertat

pentru că gândindu-mă la astea,

am realizat că tu ai fost cea care

mi-a iertat prima dată cele greșite.

Multe femei am iubit

și multe mi-au întors simțirea,

însă de fiecare dată când mă gândesc la iubire,

rememorându-te,

știu că nu mai contează nimic!

Nici cele nespuse,

nici cele pentru care ți-aș fi mulțumit,

nici iertările…  

Incert

Ți-ai definit iubirea dată

un dogorit soare-n deșert,

să fiarbă firea mea ciudată

să-mi ardă un lucid incert;

m-ai zămislit între nisipuri,

în trupul zeului inert,

să-ți fiu dovada peste timpuri

că este viață și-n incert.

Ai dat o șansă nemuririi

și infinitului un cert,

un țel nimicitor iubirii,

un rost nebunului incert;

iubirea ta un viu concret,

iubirea mea, un vis incert…

Ireversibil

Când m-ai ales să-ți fiu iubit,

te-am prevenit:  ”mi-s imposibil!”,

ibovnic clasic, prihănit

iubirii tale exigibil;

când ți-ai dorit să fim amanți,

ți-eram secretul intangibil,

în noapte vii, în zi distanți,

în taină-un suflet locuibil.

Când n-ai putut a mai ierta,

ți-am fost păcatul accesibil,

din tine Domnul dezerta,

în mine-un iad infailibil;

un ieri perfect, un azi teribil,

căci ne-am iubit ireversibil…

Umbre

Agățați de toate cele care sunt trecătoare

devenit-am umbre străbătând orașul.

Cumplit mă chinuie nevoia

de a găsi măcar o altă umbră

căreia să-i pot încredința tăcerile mele.

Ecoul pașilor mei e singura dovadă că orașul trăiește

și tot el, ecoul,

acoperă războiul surd al tăcerilor purtate

de muribundele umbre ieșite

să-mi amăgească încrederea.

Undeva, în altă parte a orașului,

o umbră renunță la luptă.

Un adio sumbru,

fără veghea ecoului care se scurge spre vechea gară,

poarta umbrelor către alte lumi.

Îmi este de trebuință plecarea,

un altfel de renunțare.

E prea mult pentru mine orașul,

prea multe umbre

pentru un singur ecou…

Corpus Christi

Hrănește-mă Doamne cu trupul vestalei

care ți-a încălcat toate legile,

toate poruncile

și a împlinit toate păcatele.

Dă-mi Doamne puterea să-i sorb toate dăruirile ascunse,

toate dorințele nerostite,

toate cele care pot fi spuse doar în confesional.

Iar ei, Doamne,

dă-i puterea să-mi mărturisească

cele mai adânci taine ale împlinirii păcatului.

Promit că am să o iubesc

până la iertarea păcatelor.

Păcatele ei, Doamne,

căci ale mele sunt interzise,

mai ales iadului…

Femeia

Am prea multă putere.

Folosesc puterea pentru a cuceri tărâmuri lăsate libere

de către cei mai slabi decât mine.

Dar femeia?!

Femeia este cea care le îndură pe toate.

Este partea omului înzestrată cu răbdare.

Trăiește intensul cu răbdarea și iertarea Dumnezeului lor.

Orice femeie este un regat,

este tărâmul interzis puterii mele.

Este tărâmul în care Dumnezeu și-a tocit dinții și simțurile,

încercând să sfarme răbdarea lor.

Femeia trăiește doar în înțelesul ei,

așteptând cu aceeași răbdare

să umple partea goală a paharului,

din care,

bărbatul care sunt,

trebuie să învețe a sorbi amarul,

după ce s-a săturat de dulcele ambroziei.

Femeia, doar ea,

știe gustul eternității…  

Începuturi

Am umblat printre cei neînsemnați,

am umblat printre cei nevrednici de viață.

A trebuit să-i dau un tribut morții ca să pot supraviețui

și am ales să-i cedez tot ce noi am avut.

Dumnezeu nu are secrete față de oameni,

împărtășindu-ne că

există un timp pentru fiece trăire,

oferindu-ne un timp al iubirii,

lăsând liberului arbitru timpul urii.

Tu, acum, ai vrea să-mi spui

despre ceea ce nu mai trăiește în mine.

Aș fi vrut ca lucrurile să fie altfel

dar nu am puterea să le schimb…