mă-ncepe noaptea și-n ea mă voi sfârși,
te chem, te strig și umbrei voi cerși
măcar de mine să îți amintească
sau umbra mea pe-a ta să potrivească;
unde ești?! pe unde-mi rătăcești
și care țărm îți mai ascunde urma?!
în care colț de suflet-mi locuiești,
de ce pierzându-te îmi e totuna?!
și între noi se-așează vânturi,
distanțe, doruri și rațiuni de-a fi,
în ieri îmbrățișați sub orizonturi
în azi trudind melancolii,
de mâine supraviețuim furtunii
și ne mințim în prietenie,
sau umbrele-n lumina lunii
ne readuc în armonie?!
suntem reci, suntem aceeași noi, suntem vii,
rătăciți în distanțe, trudind melancolii,
încurcați de doruri și rațiuni de-a fi,
ce ne mai rămâne, decât a ne iubi?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu