Purtând mereu un gând ascuns,
să mă înceapă-o toamnă,
tu să-mi devii un îndeajuns,
mă vindecă de-o boală;
din boala celor fără sens,
chiriași în neputință,
aruncă-mă într-un intens,
neființei dă-i ființă.
Tu iartă ce e de iertat,
condamnă-te la mine,
dacă iubirea-i un păcat,
plătesc și pentru tine;
bolnavul pare vindecat,
simți toamna cum revine?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu