Mă timpul ne-al meu

Gânduri, vremuri fade

și istorii care aparțin nerostirilor.

Mă tac și mă îndoi într-o devenire surdă

și cuvintele mă dor a nesupunere.

Undeva, o mamă aruncată într-un colț de memorie

toarce fiorul uitărilor

prin care ne condamnă istoria sângelui.

Altundeva, o iubită respinsă împletește tăcerile reci

lăsând moștenire istoriei, o altă neîmplinire.

E plin pământul de plângeri și reproșuri,

dar mai plin e pământul de tăceri,

nesupuneri, dureri și nevroze.

Nimic care să promită nu răsare,

dar în aceste timpuri,

o agonie mă strigă pe nume,

iar eu tac numărând secundele netimpului meu.

Într-un departe, dincolo de fiorul uitărilor și tăcerile reci,

un suflet ceartă umbra trupului

din care a plecat fără să se ceară…