sâmbătă, 6 februarie 2021

II

 


două adevăruri.

unul al meu, celălalt al tău;

între ele intercalată

singura minciună comună,

universal valabilă:

te iubesc!”…

vineri, 5 februarie 2021

delirium


mâinile mele își doresc să-ți cuprindă chipul,

să-ți mângâie ridurile din colțurile ochilor,

apoi să coboare pe buze

bucurându-se de voluptatea lor.

Mâinile mele vor traversa în sens invers

pleoapele tale închise sub impulsul plăcerii

sau al așteptării sărutului.

însă mâinile mele nu vor să grăbească sărutul,

ele așteaptă să simtă despletirea părului

să-i măsoare adâncimea alunecării,

apoi să amestece parfumul pielii tale

cu aroma sărutului prea mult așteptat.

simțurile mele percep prea multe arome;

totul are un gust diferit,

buzele tale,

piele ta,

părul tău,

dar mai ales întunericul de sub ochii noștri închiși

de fiorul unui patos care poate ucide.

aroma întunericului sau tu,

încă nu am răspunsuri la toate,

e ultima simțire perceptibilă;

cedez…

undeva, cumva, un trandafir se sinucide,

refuzându-mi mâinile,

parfumul,

patosul…

 

joi, 4 februarie 2021

în gândul meu...

 


în gândul meu te-așază veșnicia

și-ți face loc stingându-mi căutarea,

în soare îmi arunc netrebnicia

să-mi ardă rostul, grija, depărtarea;

 

în gândul meu nu mai e loc de mine

și stau ascuns sub riduri și cărunt,

aștept cenușa care nu mai vine,

căci soarele mă arde-n amănunt.

 

în gândul meu m-așază neputința

de-a renunța la ce îmi face bine,

să-mi fiu străin îmi e sentința,

mi-e inima captivă-n mâini străine;

 

în gândul meu nu mai e loc sub soare

și nici un loc la umbră, sub măceș,

în lumea noastră care-i trecătoare

ne pot ierta, unde-am dat greș.

 

în gândul meu e ultimul cuvântul

și simt cum vine, mi-l înșfacă, vântul…   

 

joi, 28 ianuarie 2021

I


 

observ că iarăși ninge și cerul cerne blând

o liniște suspectă se-așterne pe pământ,

tăcerea care-mi spune că suntem la final,

i-o renunțare-n sânge, în suflet și-n carnal;

și ninge-a disperare, a rugă spre dezmăț,

de simpla ta prezență nu pot să mă dezvăț,

și ninge fără teama că mâine nu mai sunt

iubirea e un munte, îl urc cu pas mărunt.

 

în mine adăposturi, în tine întrebare

e iarnă peste suflet și ale lui hotare,

se va depune praful peste a mea tăcere

e alb și ninge crâncen, nu-i loc nici de durere;

pe munte poate-i viscol sau poate un senin

în gânduri ne-nțelesuri ce pleacă și revin,

aprinde-mi o pădure să nu mă rătăcesc

sau stinge albastrul lunii, să uit că te iubesc…

 

miercuri, 13 ianuarie 2021

cu tine…

 

… am prins din viața mea

un singur anotimp

și poate cerul s-o-ndura

acum, peste răstimp,

cu tine-o clipă să-mi mai dea,

să-mi fie de alint.

 

… a fost un complicat

un drum pe contrasens.

am pătimit și îndurat

ritualic în consens,

dar te-aș mai duce în păcat,

să-mi fie de intens.

 

… am fost așa cum sunt

dar cine să mai știe?!,

în inimă să mă confrunt,

mi-ar lua o veșnicie;

mai sper și-l vreau, ultim sărut,

de tandru să îmi fie!...

 

marți, 12 ianuarie 2021

sunt ceea ce sunt


 

tot ce-ți ofer se-ntâmplă-n mine

și ce îmi ești în inimă încape,

degeaba strig, nimic nu ne susține

s-a pus pustiu-n pietre și liniștea în ape;

nu-ți mai aud nici vocea și-un vid e înspre tine,

ce-i adevăr sluțește ce-a mai rămas din noi,

o agonie surdă ne tulbură-n destine

și chipu-și schimbă forma, grimase de război.

nu-s lacrimi peste gânduri și nici suspine-n liniști,

în suflete hulpave iubirea stă de hrană,

citește printre rânduri, ai dreptul să-mi exiști,

sunt inimă zdrobită, rutina mea-i o rană

și tot ce ți se-ntâmplă va încăpea-ntr-o geană,

pe care o voi pierde în apă venusiană…

 

sâmbătă, 9 ianuarie 2021

iubesc să te urăsc

 

prezentul poartă un regret,

mi-a reușit să m-amăgesc,

iubirea mea-i un cabaret,

iubesc grotescul din lumesc;

 

mi-a fost iluzie ce-am sperat

un vis specific bărbătesc,

să te iubesc m-a siderat

acum nu mă mai recunosc.

 

când te-am iubit tu mă urai

și ne-am iubit carambolesc,

când m-ai iubit considerai

că-i mult mai bine să-ți lipsesc;

 

azi sunt un chip dintr-un trecut

și n-am motive să-ți vorbesc,

ce am făcut am desfăcut

și mi-e ușor să-ți recunosc:

 

daaa!, te-am iubit ca un nebun,

un saltimbanc pe stil domnesc,

din ce ți-am fost o să m-adun,

acum iubesc să te urăsc!...